Cazare Romania

Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea orașului. Ulterior, Constanța a suferit un declin sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci și de crescători tătari de cai și oi. Localitatea a redevenit oraș după construirea căii ferate Cernavodă-Constanța și a portului, în 1865, pentru exportul grânelor românești. După Războiul de Independență (1877-1878), când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanța, principal port al statului, a crescut continuu, deținând acest rol până astăzi.

Portul Constanța acoperă o suprafață de 39,26 km², are o lungime de aproape 30 km, este cel mai mare port din bazinul Mării Negre și se află pe locul 4 în Europa.

Delfinariul Constanta

delfinariuDeschis la 1 iunie 1972 delfinariul Constanta este o mare atractie pentru turisti. Frumoasele mamifere inzestrate cu o inteligenta deosebita uimesc si distreaza in acelasi timp. De-a lungul anilor au aparut alaturi de delfini in acelasi bazin si foci sau pinguini, completand spectacolul acvatic. Este un loc pe care nici un vizitator al Constantei nu trebuie sa il ocoleasca.

 

Cazinoul Constanta

cazinoul_constantaRenumit mai mult pentru faleza din apropiere, loc de promenada pentru locuitorii din Constanta si turisti. In momentul de fata se doreste trecerea lui in administrarea unui operator important in vederea readucerii lui in circuitul turistic international.

 

 

 

Cazare Constanta

Hotel Fortuna

Localitate: Eforie Sud
Litoral
Constanta
Hoteluri

Hotel Fortuna

Vila Diandra

Localitate: Eforie Nord
Litoral
Constanta
Vile

Vila Diandra

Vila Maya - Eforie Sud

Localitate: Eforie Sud
Litoral
Constanta
Vile

Vila Maya - Eforie Sud


Vila Maya se afla la o distanta de 200m de plaja si de Lacul Techirghiol,intr-o zona linistita a statiunii.
Hotel Sirius - Eforie Nord

Localitate: Eforie Nord
Litoral
Constanta
Hoteluri

Hotel Sirius - Eforie Nord


Va asteptam sa va bucurati de ospitalitatea si serviciile oferite de personalul nostru, pentru a petrece un sejur de neuitat.
Hotel Carmen - Eforie Nord

Localitate: Eforie Nord
Litoral
Constanta
Hoteluri

Hotel Carmen - Eforie Nord


Hotel Carmen de 2 stele din Eforie Nord situat in zona sudica, este un hotel unicat avand numai apartamente in numar de 24.
Hotel Sanda - Venus

Localitate: Venus -Mangalia
Litoral
Constanta
Hoteluri

Hotel Sanda - Venus


Hotel Sanda este localizat in nord-vestul statiunii Venus, intr-o zona linistita si plina de vegetatie, la 1 km sud de padurea Comorova si la aproximativ 250 m de plaja. Se invecineaza cu hotelurile Dana, Corina si Raluca.
Vila Karelia - Eforie Nord

Localitate: Eforie Nord
Litoral
Constanta
Vile

Vila Karelia - Eforie Nord


La 300 m de Plaja, in centrul statiunii, Vis A Vis De Baza de tratament Grand, Pe Principalul Bulevard -republicii, va oferim 6 apartamente cu 2 camere, 2 camere triple si 4 duble.
Vila Helena - Costinesti

Localitate: Costinesti
Litoral
Constanta
Vile

Vila Helena - Costinesti


Vila Helena construita in 2008, este compusa din parter, etaj si mansarda si va ofera cazare in: 7 camere duble, 5 camere triple, 2 camere de 4 persoane
RSS Feeds

Cauta vacanta!

Cautare Cazare Pentru:
Selectati

Cazare Romania

Newsletter

Selectati Oferta daca doriti sa primiti ofertele zilnice ale partenerilor nostri inscrisi pe tourtravel.ro

Arhiva Newsletter

Suntem pe Facebook